ra

Pe 20 martie , la 1 fara 5 (n-a vrut sa se nasca pe 19 ci doar o ora dupa miezul noptii) s-a nascut fina mea. Am asistat LIVE la primul ei strigat, la prima ei guritza de aer in lumea asta, am tinut-o pe mama ei de mana, am respirat, plans, ras cu ea. Nu am crezut ca voi putea asista la asa ceva, dar am putut. Amazing, socant, extraordinar.Experienta ce nu poate fi descrisa in cuvinte. Am fost acolo: mama bebelusei(adica my best friend), tatal ei, eu, un doctor si trei asistente . Fetita e sanatoasa, frumoasa; mama ei la fel. I still can’t believe it….Am asistat la un miracol, una dintre cele mai deosebite experiente din viata mea.

 

Ne mutam, nu ne mutam, ma mut, nu ma mut…telefoane, mesaje, stari trecatoare, sentimente, raceala, amalgam de de toate…I am confused
(as always) but I am not worried…:)

A plecat. Si nu stiu daca sunt amortita sau daca nu realizez inca ce sa intamplat. Parca am aruncat  plecarea asta langa toate celelalte plecari din viata mea si din nou mi s-a strans sufletul dar macar am mai simtit toate acestea o data, de doua ori, de cate ori…?…M-am obisnuit cumva. Scriu de la biroul la care am insurubat toata dupa amiaza si nici nu stiu daca mi-e deja dor sau daca trebuie sa ma obisnuiesc cu ridurile din suflet aparute in ultimile zile. Urasc plecarile astea, le urasc cu pasiune. Eu…cea care a confundat viata pana azi, cu o plecare undeva, langa cineva, de langa cineva…

 

Telefonul de la miezul noptii si de la inceputul zilei s-a dovedit a fi de la cine nu-mi doream. E una din surprizele de care nu aveam nevoie acum. Nu-i dau importanta ptr ca s-a batatorit locul, nici lacrimile nu mai cresc, nici spinii nu se mai vad. Cu faptul ca-i mai simt uneori…m-am invatat sa traiesc.

 

Nu stiu ce sa fac. Nu ca ar trebui sa iau o decizie acum, dar aud clar “tic-tac-tic-tac” si nu stiu incotro bat si unde ma indrept. Nu-mi place sa nu am echilibru, intotdeauna am urat senzatia de ameteala.

 

Se vindeca locul operat, de s-ar vindeca si cicatricea asta asa. Ma tem doar sa nu vreau sa fug de durere desi stiu ca sunt brave si ca daca pot trece cu capul sus peste tot ce mi se intampla acum in cabinetul cehului, toate celelalte ar trebui sa fie mai usor de suportat…

 

Ar trebui sa ma intorc la treburi mai importante.Unde ramasesem? Da. Curatenie in casa…

Nu am mai scris de mult.din ziua in care m-a luat de la aeroport si parca l-am privit altfel decat cu o luna inainte cand mi-a cautat ochii in aglomeratia aceea si mi-a aratat ca nu eram doar carcasa ci suflet adormit. si oricat de mult as fi spus eu ca nu e si nu face si nu se merita si bla bla bla, acum ca pleaca sunt trista sau…sunt? de ce? nu inteleg nimic. si nici nu vreau sa ma duc acolo. adica stiu, VA a fost mereu visul meu secret dar nu stiu, nu pot, nu-l pot urma…inca. o sa raman aici cu gustul amar al antibioticelor, cu operatiile care vin si starea imuna in care iar o sa-mi inec iar sufletul sau ce a mai ramas din el. de ce, cineva…trebuie intotdeauna sa plece? am obosit de atatea plecari . el spune ca va fi bine si ma voi duce dupa el sau se va reintoarce dupa o vreme. eu spun nimic ptr ca nimic e tot ce pot vedea acum. sunt prea putin furioasa sau poate doar pseudo resemnata. aseara am fost la capela. primul mort pe care il vad atat de aproape dupa…atatia ani. nu am fost niciodata la funeralii aici, in tara asta. avocatul si sotia lui ne-a primit cu uimire. nu se astepta sa venim toate si l-am vazut surprins, cu ochii umeziti. primise cosul imens de flori comandat mai devreme si nu cred ca se astepta sa infruntam doua ore de trafic ca sa fim acolo. ne-a imbratisat pe toate, ne-a pupat pe obraz. ciudat sa te pupe seful tau dar toti vizitatorii se pupau cand intrau cu florile si lumanarile. erau poze insirate cu povestea acelui om. doar atat ramane? povestea? ni s-a dat o foaie cu faimoasa reteta de rice pudding a celui care plecase. a fost trist dar ceva s-a intamplat in mine. inca nu pot pune in cuvinte ce. s-a cutremurat ceva, ceva s-a fisurat si nu stiu daca e balsam sau ce. maine merg la petrecerea de dinaintea venirii finei mele pe lume. amalgam de emotii si sentimente, nu stiu daca e zi sau noapte si intr-un fel, tot caruselul asta ma tine departe de final. sau inceput. sau de ce naiba va mai veni.

Si m-am intors inapoi la iarna de aici dupa aproape doua saptamani de stat mai mult in aer decat pe pamant(starea mea preferata anyway). Toronto, Washington, Tampa, Orlando, Colorado , Chicago, Las Vegas si retur. Revelionul in St. Pete, a fost ok, nebunie, atentie, confetti, muzica, a trecut. Soare si plaja in Florida, explozie de lumina, dureri de picioare, cazinouri (pierdut ce-am castigat) si NO SLEEP in Las Vegas, am citit mult, am facut 500 poze si cateva filmulete cu nebunia din Vegas, a fost frumos si necesar. Back to reality now. La munca-nebunie, schimbari drastice, vor sa ma reprofileze si asta ar insemna mai mult timp aici si mai multi bani. Incerc sa fac fata. Planurile de mutat in State raman in stand by due to PAPERS THING, CONFUZIA DIN CAPUL MEU …nu stiu…let’s not jinx it now. In rest, sms-uri mai mult sau mai putin interesante, o apatie totala towards people si atentia lor, dorinta de schimbari si increderea ca ce nu te mai atinge, te face mai puternic si mai…indiferent. Ceea ce va doresc si dvs! Real Estate matters sound Chinese to me right now but I am going to practice IT…

Am mancat muuuult(yeah, eu si 99% din restul planetei) si bine si romanesc zilele astea… incat nu ma mai pot uita la frigider sau raspunde la telefon cand vad nr. sorellei sau al soacrei ei. Drept urmare, dupa ce am terminat si ultimile sarmale din frigider, daruite cu grija “parinteasca” de sorela, am trecut pe edamame cu sprite. Soya beans cu sprite. Bleah dar mai am cateva in castron si gata, plec la 10 minute de casa unde ma asteapta noul meu refugiu unde adorm ca un prunc si imi anihilez simturile si gandurile si creierul obosit de atatea calcule si temeri. Un Craciun linistit unde gandurile cele mai pregnante au fost “haide, nu mai trece o data”, “c’mon, is not that bad”, “I don’t feel its spirit”, “hmmm, nu ma asteptam sa ploua in Alaska de Craciun”. In fine. A trecut printre drumurile la sorella, acasa, “10 minutes”, K si Aspirina. Santa a fost generos desi chiar nu il asteptam deloc si nu i-am pregatit nimic, nimic anul acesta, nici bucate si nici vreo stare de spirit prea festiva. Cadouase frumusele, oameni dragi cu SMS-uri(surprise, surprise, NY, Cz was boring and annoying but at least polite, whatever!) si…ta-ta-da…vedeta anului, camera Sony cea noua si actuala si digitala; ok plus dinnerul in CN Tower cu bonusul de rigoare plus boss-ul cu gestul lui marinimos care a picat la tzanc, oameni draguti, surprize-surprize in telefon. Carrie fara Mr Big ..but I didn’t care and I am honest. Vineri dimineata zbor in tarile calde asa ca …numar zilele, numar noptile, cat mai am s-astept, sa ma…aflu la piscina, sub palmier si cat mai departe de tara asta. Revelion cu soare, here I come.

 

Nu mai scriu ptr ca nu am ce. Nu pot intra in spiritul sarbatorilor deloc. Nu-mi pasa, nu ma atinge, nu ma misca. Sunt in continua miscare, o miscare imuna, mecanica. Ciudat e, ca…nu-mi pasa de nimic. Trece timpul pe langa mine. Ma inteapa frigul, ma darama o rafala de vant, ma plictisesc la scoala aia ciudata(pe care am inceput-o tot dintr-un impuls de moment si ca sa-mi umplu fiecare bula de aer, de secunda libera), ma prefac interesata de munca, sunt complet aeriana…si nu simt nimic. X a plecat oficial din tara asta. Nu stiu daca a fugit ca mine, atunci, la inceputul anului sau daca a plecat sa fuga de singuratatea esecului. Sau poate a fugit de mine, tot ma face sa ma simt vinovata de tentativa de om care a devenit. Sau poate asa a fost si doar ii pusesem eu aura din poleiala de la ciocolata in care ma infasase sa nu ma fure zmeul cu patratele. Bleah! As fi snoaba si mincinoasa sa pretind ca asta nu m-a atins deloc. Ba da. Dar doar asa, cum te atinge ecoul unui bas prea puternic de la vecinul de sus. Evit sa ma gandesc la asta ptr ca se indoaie un copac in mine cand o fac si nu-mi place sa cred ca am devenit atat de patetica incat acum, de Sarbatori, asta e tot ceea ce simt. Daca recunosc ca am platit si accept totul, greseli si prostii, se va sfarsi toata rezonanta ecoului astuia tampit? Aseara K a cumparat brad adevarat, miroase toata casa a brad si nu-mi pasa, tot nu simt Craciunul. Sorela a dat drumul clinicii, incerc sa o sustin cat pot de mult, imi pasa doar ptr ca vreau sa fie fericita si calma. Singura reactie adevarata am avut-o aseara cand am cumparat cateva cadoutze ptr Romania si ma gandesc la reactiile lor. Celelalte cadouri sunt prin portbagaj, trebuie sa le impachetez zilele astea, nu am chef. La nunta aia de acum 2 saptamani a “fulgerat”…, ironia sortii…:)). It sucks to be single, am impresia ca toti ma privesc si ma vad deja la rotisor. Cand vin si incearca sa “discute” cu mine si sa ma invite afara, ma vad deja cu marul in gura pe platou. Mi-e sila de ei, de tot, de toate. Asta e adevarul, mi-e silaaaa! Kiddo se tot fataie prin YM si telefonul meu …e cute, istet si nu stie inca ce isi doreste…  Macar de-acum avertizez ca nu cred ca mai am nimic bun in mine de oferit. Nu stiu cine sunt, cine am devenit si…oops, I DONT CARE!

Biletul de Florida se odihneste in geanta mea, nu m-a dat afara seful ca i-am cerut 10 zile libere pe care le voi imparti in mod egal intre Florida si Las Vegas. Dar si daca ma dadea afara tot nu as fi stat de Revelion in gri-ul asta cenusiu de murdar. Din mine, ca afara e jumate alb, jumate super frig. So here, Mosule Craciun, nu vreau nimic, nu-ti cer nimic, pentru ca sadly, nu-mi pasa! Merry Christmas !

Maine dimineata vroiam sa plec din oras, DRIVING… Weekend in Quebec , ce-o fi
cum o fi, sa fie, dar sa stiu mai repede.

…  SI ACUM NINGE…Nici nu stiu daca sa ma bucur sau nu…Imi zambeste insa
chipul asa, fara nici o noima…:)))

Poate si eu am fost privita la fel de ciudat  mai demult; asa cum il privesc eu
pe el…Cum te poti indragosti asa dupa ce vezi o persoana de doua ori?

 

 Ai grija ce-ti doresti ca se indeplineste…Nu asta mi-am dorit? Acum scalda-te,
fata rea, in propria-ti dorinta…somewhat indeplinita.

 

Viata asta e ca un puzzle , cand ai toate piesele, nu ai plansa necesara, prototipul
pe care sa le potrivesti. Cand ai plansa, iti lipsesc cateva piese. Nu stiu ce
sa fac…Sa reinventez piesele lipsa, sa sper ca le voi regasi sau sa mai astept…I
am so confused…What am I doing?